Primele parcări pentru biciclete din București

În Sectorul 6 din București au fost recepționate primele 4 parcări închise pentru biciclete. Un loc într-o astfel de parcare costă 100/lei pentru 1 an întreg.

În total sunt 100 de locuri și se află în zone de blocuri, la circa 1-2 kilometri de stațiile de metrou. Astfel că cine nu are spațiu ca să depoziteze bicla pe balcon poate închiria locul de parcare cu 100 lei/an, cu posibilitatea de prelungire.

Unde se află locurile de parcare pentru biciclete?

Acestea se află pe străzile Vintilă Mihăilescu nr.12, Ghirlandei nr.50, Aleea Râmnicel nr. 2 și Bd. 1 Mai nr.26.
Sunt închise, se intră pe bază de cartelă și sunt supravegheate video.

MODUL DE ÎNCHIRIERE

Cererile se vor depune la Administrația Comercială Sector 6, iar alocarea locurilor se va face în ordine cronologică. Pot fi alocate două locuri de parcare pentru fiecare adresă de reședință.
Solicitările pentru prelungirea contractului se vor face cu 60 de zile înainte de expirarea contractului, cu plata aferentă pe un an întreg, potrivit Primăriei Sector 6.

„Dacă există cerere, vom mai face și le vom bugeta și pentru anul viitor”

„Le-am pus la circa 1-2 km de stațiile de metrou, în sprijinul conceptului „last mile”, în zone cu blocuri, pentru că bicicletele sunt dificil de ținut în apartament. În următoarea ședință de Consiliu Local vom vota regulamentul și vom da drumul la înscrieri. O astfel de parcare are 25 de locuri. Dacă există cerere, vom mai face și le vom bugeta și pentru anul viitor”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

Ne îndreptăm spre normalitate?

Este un lucru îmbucurător realizarea acestor parcări pentru biciclete deoarece unul dintre motivele pentru care bucureștenii nu merg cu bicicleta este reprezentat de faptul că nu au unde depozita bicicleta in apartament. Și pe bună dreptate, multe apartamente sunt mici.

Este nevoie de mult mai multe parcări pentru biciclete. Poate de nivelul sutelor într-un sector.

Leave a Reply