De multe ori m-am confruntat cu problema că nu am găsit o piesă în magazinele din București, așa că am apelat la site-urile din străinătate. Sau uneori un articol de ciclism este mai ieftin în afară și se merită achiziția chiar dacă transportul este costisitor. De cele mai multe ori am dat comanda cu alți prieteni bicicliști și am împărțit costurile transportului în funcție de valoarea produselor comandate.
Vreau să vă prezint câteva magazine de pe care am comandat și per ansamblu nu am avut probleme cu comenzile date:
Bike discount – au cele mai bune prețuri, gama este variată, de la biciclete, piese pentru biciclete până la echipamente de biciclist. Livrarea se face din Germania. Transportul costă aproximativ 14 euro, indiferent de valoarea finală a comenzii. Dar sunt promți. În România livrează cu DHL și cu Cargus.
Wiggle – am văzut multe promoții la ei, am comparat cu alte site-uri și în final am constatat că promoția era reală și am comandat. Livrarea se face din UK. Transportul poate fi gratuit prin Poșta Română sau contra cost (11 euro) cu o firmă de curierat din România (nu e cunoscută), dar contra sumei de 15 euro se poate livra mai repede. O dată nu mi-a ajuns comanda cu Poșta Română, dar cei de la Wiggle mi-au returnat banii imediat, apoi am preferat să plătesc taxa de transport de 11 euro, dar tot a întârziat vreo 2 zile față de data specificată inițial.
Bike24 – am comandat o singură dată de la ei. Pentru perioada respectivă mi se părea transportul foarte scump – 15 euro. Livrează din Germania. Au prețuri bune pentru piese.
Sportsdirect – am comandat haine de foarte multe ori. Sunt foarte ok. O dată am comandat o tricicletă fără o piesă importantă, le-am scris și mi-au retransmis
tricicleta respectivă. Livrarea se face din UK. În funcție de valoarea finală a comenzii mai scade prețul transportului. Multe produse sunt la prețuri foarte bune, și nu mă refer doar la hainele de ciclism. La început foloseam haine Muddyfox, care sunt foarte bune pentru început.
AliExpress – am comandat multe piese și accesorii. Niciodată nu am depășit 25 euro/comandă. Prețurile sunt foarte bune. Se livrează din China și o comandă ajunge în România de la 14 zile până la 30 zile. S-a întâmplat ca o comandă să nu ajungă în timpul stabilit de comerciant și mi-a transmis din nou produsele respective. Mai multe despre Aliexpress am scris aici.
Alte site-uri de care am auzit, dar de pe care nu am comandat încă: