Am început să merg cu bicicleta la serviciu prin 2011. Pe vremea aia nu știam de Strava sau alte aplicații de contorizare a turelor cu bicicleta. Eu doream să mă deplasez cât mai eficient de acasă până la birou și retur. Mergeam cu bicicleta doar în sezonul cald și nu călcam prea mult pedala pentru a nu ajunge transpirat la birou. Doream și să fac mișcare deoarece mă învârteam pe la suta de kilograme.
Mă deplasam de pe Ștefan cel Mare, strada Grozovici, până la Universitate. Pe vremea aia faceam vreo 18 minute pe străduțe. E drept că mă mai urcam și pe trotuare de frica mașinilor. Am facut 2 ani naveta pe ruta asta, apoi m-am mutat în zona Virtuții – Militari. Și de aici cam aceeași poveste. Îmi era teamă de mașini și pe unele porțiuni de pe Splaiul Independenței mergeam pe trotuar. Mi-am băgat picioarele la un moment dat și am început să merg pe carosabil, deoarece ajungeam târziu la birou. Pierdeam mult timp deplasându-mă cu bicicleta pe trotuar. Ca să vă faceți o idee, deplasându-mă pe trotuar făceam mai mult cu 10 minute decât pe carosabil. Și acum am o parte din traseul meu cu bicicleta până la Virtuții și mă amuz cât de repede ajung acum și cât de mult făceam atunci.
Dragi colegi de pedale, vă recomand să vă dați jos de pe trotuar! Cel puțin acum, când e vacanță, încercați să vă faceți curaj și să vă dați jos de pe trotuar.
O să vă învingeți frica imediat! Nu o să intre niciun mașină în voi! Cu cât suntem mai mulți pe carosabil cu atât vom fi băgați în seama de autorități.